Pentru „Lacul Lebedelor” ne pregătim, eventual, costumele de baie

Ne plângem că Zalăul, în comparaţie cu alte municipii-reşedinţă de judeţ sau chiar cu oraşe mai mici, nu încurajează, prin forurile sale culturale, organizarea de spectacole, şi nu suscită interesul artiştilor de a ne onora cu prezenţa lor, sau nu organizează activităţi culturale menite să ne mai coloreze existenţa aceasta „gri” şi să ne mai ridice, cât de cât, nivelul de cultură.

Parţial, aşa este. Ar fi cam mult să susţinem că la Zalău, cei care deţin frâiele culturale, se dau de ceasul morţii şi nu mai răzbesc cu organizatul de spectacole sau manifestări artistice. Sigur că avem evenimente, însă comparativ cu alte judeţe sau oraşe mari, stăm rău. Indiferent dacă atacăm vanitatea oamenilor care poartă în funcţii şi salarii, responsabilitatea pentru cultura acestui judeţ, nu, nu avem un nivel măcar mulţumitor din acest punct de vedere. Fireşte că pe lângă un management cultural care nu poate lucra, din varii motive, la capacităţi mulţumitoare pentru sălăjeni, pe lângă eterna lipsă de fonduri şi de sponsori, trebuie spus pe faţă că nici sălăjenii nu prea leşină de dorul vreunui show de calitate. Este de neconceput cum un spectacol de balet, de o frumuseţe care ar topi inima până şi unuia care nu ştie cu ce se mănâncă această artă, a reuşit să vândă în cea mai mare sală de spectacole a Sălajului, puţin peste 100 de bilete. Oameni cam cât la… o cununie civilă modestă. Capodopera „Lacul Lebedelor” nu a avut nici o şansă la Zalău şi s-a anulat, iar faptul că spectacolul venea din ţara baletului-răsare, Rusia, nici acest lucru nu a impresionat pe nimeni. Lăsându-i departe de vreo vină pe oamenii care duc în spinare greul acestui judeţ, care se zbat în nevoi şi sărăcie şi pentru care 25 de lei ar fi reprezentat o sumă imposibil de achitat pentru un asemenea lucru (deşi sunt convins că foarte mulţi din rândurile lor şi-ar fi dorit să vadă un asemenea spectacol însă realmente nu şi ar fi putut permite) mă întreb unde sunt oamenii de cultură sau oamenii importanţi din Zalău, „lumea bună” a judeţului care, la evenimentele pentru care nu sunt nevoiţi să scoată bani din buzunare, se grăbesc să aterizeze în costume la patru ace, cocuri etajate şi gablonţuri opulente şi să participe cu mic cu mare la orice festivitate care nu necesită introdusul mâinii în buzunare. La aceste evenimente evident gratuite, e tot de-o veselie, un zâmbet şi o premiere. Te calci în picioare, parcările devin neîncăpătoare pentru jeep-uri sau limuzine, sălile sunt arhipline, fumoarele clocotesc de impresii şi bârfoteli la cel mai înalt nivel. Nu e rău, societatea are nevoie şi de lucruri fine, simandlicoase, de mondenităţi sponsorizate. Dar când vine o trupă de balet din Rusia, cu Lacul Lebedelor, adică… hello- mai frumos de atât nu există în balet -, când vine o trupă de teatru din Sibiu de exemplu, sau un actor care cine ştie cât va mai juca pe scena vieţii, ne întrebăm unde-i protipendada? Unde-s consilierii, primarii din oraşele sălăjene, prietenii lor. Unde sunt nevestele de medici, de profesori, unde sunt inspectorii de prin şcoli, preţioşii care se dau erudiţi şi suficienţi, unde-s directorii, patronii, oamenii cu bani şi pentru care 20 de lei ar însemna ultima problemă de pe acest Pământ?

Nici Teatrul nu are o soartă mai bună

Nu mă refer doar la spectacolul de balet pe care ruşii l-au anulat, dezamăgiţi şi cu siguranţă fără să înţeleagă exact de ce se întâmplă să nu vândă nimic, ci şi la alte spectacol, de teatru, muzicale sau de alt gen, din categoria celor pentru care, trist dar adevărat, trebuie să plăteşti un bilet. Cum ar veni, ăia se dau de ceasul morţii pe scenă, pentru tine, şi îţi oferă munca, sacrificiul şi talentul lor, iar tu trebuie, cumva, să plăteşti. Sincer, nu mi se pare vreo crimă sau ceva ultra-criptat. Biletele sunt oricum mult prea ieftine pentru ceea ce aceşti artişti prestează. Costurile unor astfel de spectacole sunt mari, vorbim de deplasare, de cazare, de masă, de oboseala şi riscurile drumurilor lungi şi de faptul că, firesc, aceşti oameni trebuie şi ei, cumva, să supravieţuiască. Acest lucru pare că nu e înţeles, sau dacă este, oricum nu prezintă importanţă pentru sălăjenii care şi-ar perimte pentru ei, copiii sau părinţii lor mai în vârstă, un bilet la un spectacol de balet, de o calitate excepţională. Sau la o piesă de teatru cu cel mai mare actor român în viaţă, spectacol care stă sub acelaşi semn al întrebării, pentru faptul că nu a reuşit să vândă nici măcar 200 de bilete. Toate acestea, într-un judeţ cu tradiţie şi drag de cultură, dar în care oamenii care ar trebui să ocupe primele rânduri în sălile de spectacol, au arici în buzunare sau preferă să aştepte invitaţii VIP gratuite, sau vreo gală, ospăţ sau decernare de cupe şi diplome, unde evident totul este pe de-a moaca. În aceste condiţii, poate că ar fi măcar decent şi de bun-simţ să evităm să ne mai lăudăm plenar, în faţa „amărâţilor” care cu drag ar vedea un spectacol însă, cât de bizar ar suna, nu au bani, să povestim că ne culturalizăm de ne sar capacele, noi, ăştia mai de pe la oraş. Nu este chiar aşa sau dacă este, este doar la nivel declarativ şi la un făcut de poză. Căci iată, la casele de bilete, surprize,surprize: Exact cei care ar trebui să fie prezenţi, să cumpere un bilet şi să-i mobilizeze şi pe alţii, prin orice mijloace, pe facebook sau oriunde, tocmai ei lipsesc cu desăvârşire pentru că nu vor sau nu-i interesează.